Prezint, în cele ce urmează, un compendiu al ideilor și faptelor
esenţiale care, după părerea mea, trebuie cunoscute și înțelese de orice
tînăr din România doritor să priceapă pe ce lume trăieşte şi, eventual, chiar
să schimbe ceva din această lume, potrivit aplecării înnăscute a omului de a se
face util comunităţii în care trăieşte: cea locală, cea naţională, cea
planetară. Pretind celor ce vor încerca să respingă şi să combată ideile de mai
jos, să nu facă asta înainte de a aprofunda cu bună credinţă întreg textul care
urmează.
Nu urmăresc să răspândesc aceste idei pentru ca în numele lor să
se producă o reacţie politică. Ci doresc ca aceste idei să fie prezente în
mintea tinerilor ca ipoteze, ca păreri pe care, în timp, să le verifice când
vor putea. E bine să nu piardă din vedere aceste ipoteze atunci când analizează
fenomenele şi evenimentele din jurul lor. Și mai ales atunci când vor încerca
să găsească soluții problemelor cu care se confruntă.
Aceste idei ilustrează punctul de vedere naționalist din care ne propunem, în mod deliberat
și programatic, să cercetăm și să apreciem lumea în care trăim.
1. Fii naționalist!
Naționalist în limitele adevărului. Nu ne
temem de adevăr! Dimpotrivă, ca popor, noi suntem interesați de căutarea,
aflarea și rostirea adevărului.
A fi naţionalist înseamnă să pui deasupra oricărei idei politice imperativul
supraviețuirii ca neam, ca națiune, ca stat! O supraviețuire în demnitate și
prosperitate. Salus Patriae suprema lex! Acest imperativ – Salvarea
Patriei este legea supremă!, considerăm
că este firesc și justificat să guverneze viața politică în toate comunitățile
naționale de pe fața pământului. Supraviețuirea și creșterea
demografică de calitate este
ținta naturală, firească, de la Dumnezeu lăsată pentru fiecare soi de ființe!
Deci și pentru om!
Naționalismul nu are nimic de ascuns. Este
singura ideologie care poate fi promovată în respectul deplin al adevărului. Ca
naționaliști, nu ne temem de adevăr! Dimpotrivă, fiind preocupați de edificarea
și creșterea noastră ca națiune, suntem interesați de aflarea și rostirea
adevărului. Numai pe adevăr se poate întemeia ceva durabil.
Politica interesului comunitar, național, pune deseori în
adversitate persoane și popoare. În asemenea cazuri, cel puțin una din părți,
dacă nu cumva amândouă, se fac vinovate de păcatul de a concepe politica
interesului național în afara respectului pentru adevăr, pentru dreptate. Fac,
din această perspectivă, afirmația cea mai importantă pentru liniștea și elanul
sufletesc al politicianului român tînăr și idealist, pornit să se pună în
slujba Neamului, dar și a lui Dumnezeu: între interesele Neamului românesc
și respectul adevărului nu există nicio contradicție, nicio incompatibilitate. Atâta vreme cât ne vom ține aproape de
obiectivele social-politice formulate de ideologii naționalismului românesc, în
frunte cu Mihai Eminescu și Corneliu Zelea Codreanu, vom avea de partea noastră
deopotrivă argumentul adevărului istoric și argumentul legitimității.
În rezumatul cel mai succint, obiectivele noastre pot fi cuprinse
prin formula eminesciană:
„Chestiunea de căpetenie pentru istoria și
continuitatea de dezvoltare a acestei țări este ca elementul românesc să rămână
cel determinant, ca el să dea tiparul acestei forme de stat, ca limba lui,
înclinările lui oneste și generoase, bunul lui simț, c-un cuvînt geniul lui să
rămâie și pe viitor norma de
dezvoltare a țării și să pătrundă
pururea această dezvoltare.”
Așa cum au fost ele formulate până acum de gânditorii și
luptătorii pentru ideea națională, obiectivele autentic românești nu lezează
drepturile legitime ale altor comunități sau popoare, nu contrazic morala
creștină, nu se abat de la principiile justiției. Preluarea și promovarea
acestor obiective nu riscă să pună pe cineva, cu atât mai mult pe un tînăr, în
situația de a se dezice de ceea ce Dumnezeu a sădit mai bun în el.
Ca români, nu vă temeți de aflarea și
rostirea adevărului! Așa cum se tem alții! Nu puțini! În fața lui Dumnezeu, a celorlalte seminții și a propriei noastre
conștiințe, nu avem nimic de ascuns! Dimpotrivă, în numele adevărului avem de
corectat sau infirmat, prin dovezile cuvenite, o sumedenie de calomnii și
neadevăruri puse în circulație pe seama noastră, a românilor. De asemenea,
importante fapte și evenimente istorice așteaptă să ne facem datoria față de
ele și să fie scoase din întunericul uitării ori al ocultării, pentru a fi puse
în circuitul valorilor publice, universale.
Sunt, din păcate, multe popoarele a căror istorie consemnează
evenimente pentru care urmașii de azi au toate motivele să se rușineze, să-și
pună cenușă în cap și să prezinte scuze altor popoare. Recunoașterea publică a
acestor vinovății este un pas pentru care omenirea trebuie să se pregătească
sufletește și mental. Procesul globalizării, acceptabil și benefic chiar în
anumite limite, impune cu necesitate instaurarea unui climat inter-națiuni de
încredere, de armonie și colaborare, de concordie. Recunoașterea cu seninătate
a greșelilor trecutului face parte din preliminariile unei globalizări în
armonie și bună înțelegere. Un examen lucid al trecutului istoric românesc ne pune
pe noi, naționaliștii români, în situația reconfortantă de a nu înregistra
abuzuri sau daune majore aduse de înaintașii noștri altor popoare, unor
comunități umane. Nu a fost lipsită de greșeli și păcate istoria noastră, dar
aceste greșeli sunt mai ales față de noi înșine, față de politica autentică a
interesului național, pe care deseori am abandonat-o ori am conceput-o
greșit. Sau am trădat-o…
Pe parcursul unei istorii milenare, românii nu au practicat
niciodată adversitatea sistematică (și tâmpă!) față de un popor sau altul, față
de vreo țară. Iar când neprevăzutul istoriei i-a pus pe români în situația de
ocupant al unui teritoriu străin, românii s-au comportat remarcabil de demni,
de reținuți în a produce suferinţe Celuilalt. La fel, față de prizonieri. În
general, față de adversarul învins, aflat oareșicum la discreția
învingătorului, românii s-au purtat cu un fair play pe care istoriografii
români nu s-au învrednicit să-l evidențeze cum se cuvine, iar istoricii străini
l-au ascuns metodic.
Noi, românii, avem o poziție privilegiată față de adevăr. O
datorăm părinților și înaintașilor noștri. Ea trebuie să inspire politicianului
român deopotrivă încrederea în sine, în cei pe care îi reprezintă, ca și
obligația de a trata de la egal la egal cu oricine! Nu
avem niciun motiv real pentru a ne fi rușine de noi, ca români!
Avem toate motivele ca să ne vindecăm de complexul de
inferioritate de care suferă mulți politicieni și intelectuali de-ai noștri,
mai sărăcuți cu duhul, în relațiile lor cu alte culturi, cu alți politicieni
sau intelectuali, străini. Consemnăm și subliniem obligația de a combate cu
seninătate și fermitate mulțimea de interpretări și comentarii asupra istoriei
noastre, asupra firii poporului român, concepute cu rea credință, cu rea voință,
nu din ignoranță, ci, de cele mai multe ori, cu program de denaturare a
adevărului istoric. Elaborarea și propagarea unor interpretări voit false,
defăimătoare, neconforme cu realitatea, cu adevărul, este expresia și efectul
unui anti-românism tot mai vizibil, mai bine organizat, mai profesionalizat…
De aceea, din decalogul nostru nu poate lipsi conștientizarea,
demascarea și combaterea anti-românismului! Un imperativ de maximă
actualitate și urgență.
Problema națională trebuie aprofundată cu prioritate, deoarece
lumea de azi și de mâine pune fiecare popor și fiecare țară în conflict de
supraviețuire cu alte popoare și mai ales în adversitate cu politica de
globalizare. Dacă această adversitate se va tranșa în favoarea mondializării, a
globalizării, asta va însemna dispariția statelor naționale, a raselor și
națiunilor, în favoarea unui model uman așa zis multi-rasial și multi-cultural.
Acest model promovează amalgamul cultural și al raselor, dispariția identității
naționale.
În mod paradoxal, față de lumea animală atitudinea considerată a
fi cea mai corectă este atitudinea ecologică, de protejare și prezervare a
raselor, a speciilor, de salvare a acestora cu eforturi oricât de mari dacă
este cazul. O grijă specială este acordată identificării și înmulțirii exemplarelor
care ilustrează cel mai bine atributele rasei, ale speciei sau clasei
respective de ființe.
Pe plan uman însă, ideea de a păstra puritatea și identitatea
rasială este considerată o idee retrogradă, chiar criminală. Și asta pentru că
se consideră, în mod fundamental greșit, că preocuparea pentru ideea și idealul
de puritate etnică sau rasială ar fi de sorginte nazistă! Ba unii afirmă chiar
că este ideea responsabilă de hecatomba umană din cel de al Doilea Război
Mondial!
Nimic mai fals decât această abuzivă reductio
ad Hitlerum, în care avem motive să vedem o diversiune
grosolană, orientată împotriva progresului uman autentic. Teoriile așa zis
rasiste sunt mult mai vechi şi au autori diverși, englezi, fracezi, americani,
evrei, germani, unii dintre ei deosebit de serioși ca metodă științifică.
Inclusiv autori asiatici. Nazismul este un accident istoric, nu poate fi luat
în serios pentru a discredita o teorie care are justificarea ei în absolut!
Nazismul nu a inventat rasismul, ci l-a compromis sau, mai probabil, nazismul a
fost invocat pentru compromiterea cercetării ştiinţifice a raselor umane. A fi
împotriva conservării raselor și etniilor, în forma în care rasele au ajuns în
epoca modernă, înseamnă a fi împotriva naturii și a lui Dumnezeu.
Prin epoca modernă înțeleg epoca în care popoarele și statele
ajung să conștientizeze și să practice planificarea istoriei, încercând să
reducă rolul hazardului, al întâmplării în Istorie! Planificarea istoriei nu se
poate face fără transparență și consens. Ideea de protecție și consolidare
etnică, rasială, trebuie să fie unul dintre consensurile majore și definitorii
ale lumii moderne.
Firește, ca orice lucru omenesc, naționalismul (inclusiv rasismul
„pozitiv”) a cunoscut și el forme denaturate, aberante chiar, în numele său au
fost săvârșite abuzuri și excese care au sfârșit prin a compromite ideea. Ea
trebuie reluată cu seninătate și luciditate. Iar primul gest va fi unul
reparatoriu față de victimele falsului naționalism. Așadar, afirmarea ideii
naționale trebuie să includă condamnarea exceselor șovine, a falsului
naționalism, a naționalismului agresiv, de paradă etc. Sunt multe formele sub
care naționalismul a degenerat, de cele mai multe ori cu intenția de a
compromite ideea națională. În acest scop, ca prim pas, va fi să ne folosim
corect de cuvinte re-punând în circulație cuvîntul șovin,
respectiv șovinism. Cuvîntulșovin, șovinism a dispărut din vocabularul mass mediei
în ultimii douăzeci de ani, fiind folosit cu acest sens peiorativ cuvîntul naționalism,
ca sinonim al lui șovinism! Vedem în
acest fapt aparent mărunt o dovadă în plus a conspirației împotriva ideii
naționale, a strădaniei nelegiuite de a compromite naționalismul… De amploarea
și eficiența acestei diversiuni ne dăm seama din faptul că nu s-a dat în acest
sens niciun ordin expres, vizibil, transparent, ci au fost folosite căi de
comunicare oculte, ascunse de opinia publică, ordine la care s-a supus întreaga
massmedia, cu o unanimitate îngrijorătoare.
Suntem patrioți, aceasta
fiind chiar o obligație constituțională, iar cei mai norocoși dintre noi sunt naționaliști.
Dar nu suntem șovini! Dimpotrivă, vedem în șovinism atitudinea cea mai
păguboasă pentru idealul naționalist, iar în plan strict uman șovinismul este o
dovadă de precaritate intelectuală, de stupiditate.
Ar trebui să distingem net între rasism și șovinism. Din păcate
cuvîntul rasism a fost încărcat pe nedrept cu un noian
de conotații negative. Din această pricină folosirea cuvîntului rasist cu sens neutru, chiar pozitiv, ridică
unele dificultăți. Poate că ar fi cazul să apelăm, pentru o vreme, și la câteva
sinonime posibile, precum etnicism, etnocentrism sau chiar rasialism…
Înțelesul acestor cuvinte: concepția potrivit căreia diversitatea
rasială este o podoabă și o binefacere pentru omenire, este expresia ideii de
bine și de frumos care a guvernat Creația. Rasele trebuie prezervate și ocrotite,
iar programele și politica de metisare a raselor trebuie declarate crime
împotriva umanității. Nota bene: pare de
domeniul evidenței faptul că există asemenea politici și programe de metisare a
raselor, de corcire a umanității. Mai greu de identificat sunt autorii acestor
programe. Printre promotorii de serviciu, scenariștii filmelor de la Hollywood,
din ultimii 40-50 de ani, care lucrează cu metode și șabloane evidente pentru
specialiști, dar pentru publicul larg deosebit de eficiente…
În mod apăsat subliniem că la nivelul individului atribuim și
recunoaștem ființei umane dreptul și totala libertate de a se însoți cu
persoane de altă rasă, de altă etnie, dreptul firesc de a da astfel naștere
unor urmași a căror demnitate de ființe umane nu poate fi nicicum pusă la
îndoială sau diminuată. Nu descurajăm asemenea relații, dar nu admitem politica
de încurajare, promovare sau provocare a metisajului etnic sau rasial.
Societatea așa zis multi-culturală și multi-rasială spre care vor
unii să ne îndreptăm va fi o abdicare de la demnitatea și frumusețea ființei
umane! Politica așa zis anti-rasistă este fals umanitaristă, ea a fost lansată
și promovată de cercuri și structuri oculte, obsedate în fapt de un exclusivim
rasial, violent șovin, vecin cu demența, cu paranoia!
Promotorii anti-rasismului de după al II-lea Război Mondial se
dovedesc a fi în fapt activiștii unui șovinism dezgustător, ai unui exclusivism
etnic și religios criminal, împins până la genocid. Un genocid deseori subtil,
insesizabil, așa cum s-a desfășurat până acum genocidul complex, pe multe căi
practicat, împotriva rasei albe, a indo-europenilor, a creștinilor. Afirm cu
toată seriozitatea că problemele grave pe care le are demografia popoarelor
europene, ale așa zisei rase albe, nu sunt întâmplătoare, nu sunt datorate unor
cauze scăpate de sub control, ci sunt provocate, sunt planificate la nivelul
unor structuri de putere planetare și oculte, criminale.
Rasele și etniile, „neamurile” cu care Dumnezeu a binecuvîntat
omenirea, sunt egal îndreptățite la existență și prosperitate în demnitate.
Deplângem și respingem orice iluzie și amăgire de sine a celor care ar putea
considera că rasa ori neamul de care aparțin ar avea un statut de excepție, de
superioritate și exclusivitate față de celelalte popoare și rase. Omenirea a
suferit destul din pricina acestor rătăciri, a acestor rătăciți printre noi…
A fi patriot este o stare naturală, de normalitate. Prin natura sa
individul este programat genetic să fie capabil de sacrificiul suprem pentru
salvarea speciei, a neamului său, a Patriei. A fi naționalist înseamnă însă mai
mult decât a-ți da viața pentru binele comunitar, al
Celorlalți! A fi naționalist înseamnă să-ți dedici viața Celorlalți, Neamului. A fi naționalist
este un har de care au parte cei mai aleși dintre noi. Este un noroc sau un
blestem, căci mulți naționaliști au plătit cu viața crezul lor! Nimănui nu i se
poate reproșa neputința de a fi naționalist.
Naționalitii autentici sunt solidari între ei. Rasiștii autentici
la fel ar trebui să fie și ei! La fel cum solidare sunt și persoanele autentic
religioase, indiferent de religia lor.
Într-o discuție pe Calea Victoriei cu Petre Țuțea, văzându-l cât
de înfocat este ca naționalist, Nae Ionescu i-a cerut învăţăcelului său să
propună un portret al „bunului român”. Nea Petrache a răspuns prompt și
memorabil prin ceea ce Marcel Petrișor a numit pentalogul
lui Petre Țuțea:
- Să fie creștin, pătruns de taina Mântuirii noastre prin Iisus
- Să fie oricând gata să dea totul pentru Neam și Țară
- Să respecte femeia, chip al Maicii Domnului pe Pământ
- Să fie onest și sincer cu sine însuși și semenii săi
- Să fie un bun profesionist, în stare să se bucure când întâlnește un român mai capabil, mai performant.
Nota bene: am redat cu cuvintele mele acest pentalog, pe care l-am ținut
minte ca inventar de idei.
Cred că din cele cinci „porunci” ale lui Petre Ţuţea cea mai
potrivită, mai „imperativă” pentru noi, românii, este capacitatea de a ne bucura atunci când în preajma
noastră se iveşte un ins, un român, un om mai deştept, mai puternic, mai
performant decât noi. Se pare că ne lipseşte în mod specific şi va trebui să o
educăm la fiecare român, capacitatea de a veni cu inima deschisă în
sprijinul vecinului sau colegului mai norocos, mai performant, mai talentat,
ajutându-l să-şi pună în valoare întreg potenţialul cu care Dumnezeu l-a
înzestrat, spre binele Neamului şi al Omului. Prea sunt mulţi românii care nu
ştiu să se bucure de norocul de a avea de-a face cu unul mai deştept, mai
inspirat, mai creativ decât ceilalţi. Şi nu sunt puţini românii şi, oamenii în
general, roşi de invidie când cel de alături, frate, vecin sau coleg, se
dovedeşte a fi mai bun.
Ca naționalist, ca om normal adică, bucură-te de norocul altuia!
Iar dacă nu-ți poți reprima invidia, fii măcar atât de inteligent și dă-ți
seama că face parte din norocul vieții tale să ai de-a face cu oameni mai
deștepți, mai puternici și mai talentați decât tine, pe care să-i sprijini cu
inima deschisă în a-și afirma talentul și celelalte daruri cu care l-a
binecuvîntat Dumnezeu. Va fi și spre binele celorlalți, deci și spre binele
tău! Iar capacitatea ta de a recunoaște și respecta meritele și munca altuia
este un dar tot de la Dumnezeu! Nu-l refuza!
A te bucura de succesele altuia este forma cea mai potrivită de a
arăta că am înţeles şi am preţuit cum se cuvinte principiul suprem al Creaţiei:
infinita diversitate, faptul că nu existădoi,
ci numai unu, adică numai
unicate, fiecare cu particularitatea sa născătoare de fapte ne-mai-săvârşite
vreodată. Străduiește-te să te cunoști și să te înțelegi pe tine însuți, pentru
a descoperi fărîma de unicitate cu care te-a dăruit Dumnezeu. Ești dator să-ți
pui în valoare unicitatea! Unicitatea cu care te naști nu-ți aparține, la fel
cum nici șansa de a te naște, viața ta însăși nu-ți aparține, nu ai dreptul să
faci ce vrei cu ea, să dispui după bunul plac! Așa cum nu poți spune „acesta este copilul meu și fac ce
vreau cu el!”, la fel cu viața ta trebuie să te străduiești să
faci ce trebuie, să vrei să faci ce trebuie! Și să te străduiești să pricepi ce
trebuie să faci! Să vrei să faci!
Voința de a făptui în folosul Neamului este definitorie pentru
naționaliști.
Ion Coja
